3 martie 2008

Lily si Ina se prezinta

Pentru cei ce ne cunosc si ne iubesc deja, suntem Ina si Lily. Am scris deja aici despre inceputul relatiei noastre.

Pentru cei ce nu ne cunosc inca, salutari si roaderi de calcaie din partea noastra! Noi suntem Ina, o fata careia ii plac merele verzi si cartile pentru copii si Lily Allen, o chihuahua de 8 saptamani careia ii place sa gatuiasca Ursul de Plus si sa bea laptele cu inghitituri mari, lacome.

De cand suntem impreuna, am invatat multe una de la alta. Lily a invatat de la Ina sa nu roada degete (ma rog, e inca in procesul de invatare) si sa faca la olita, iar Ina a invatat de la Lily ca e bine sa te joci cu mingea in fiecare zi si ca, atunci cand iubesti, e bine sa ai rabdare.


In continuare, un scurt interviu cu noi:


Reporter
: Daca ar fi sa schimbati ceva la trecutul vostru, care ar fi acel lucru?

Ina : Nu i-as mai da lui Lily ca asternut blana de la giaca mea verde. A facut pipi pe ea!

Lily : Hau uau rrr?!? hau uau haaaaauu hauhau! (traducere: Cine eu? Va rog sa se consemneze ca in perioada respectiva eram in bucatarie!)

Reporter: Aveti vreun repros sa va faceti una alteia?

Ina: Lily, te rog sa nu-mi mai rozi degetul mare de la picior! A, si sa nu mai sforai noaptea!

Lily: Rrrau hauuu hmmmm mmm? hau wow bow hau hauuu ham hammmm! (traducere: Aha, si tu zici ca incalzesti laptele ala la 50° cum scrie pe cutie? Daca da, atunci eu sunt o corcitura de Malamut de Alasaka si Dog German!)

Reporter: Vicii aveti?

Ina: Eu nu am, dar Lily…prefer sa nu vorbesc despre pasiunea ei bolnava pentru linsul linoleumului din bucatarie…

Lily: Hauuuu rrr? hahahhahau iiiiii hauahau. Hau bow how. wow hau hau hauuuuu… (traducere: Eu, sa ling linoleumul? Il miroseam, daca vrei sa stii. Imi cer scuze ca sunt un caine, ca mirosul e simtul meu cel mai dezvoltat si ca, prin urmare, imi faceam datoria. Dar vad ca imi racesc botul degeaba…)

Reporter: Aveti vreun idol?

Ina: Maica Teresa.

Lily: Auuuuuu hau wuf wuf hau… Mrrrr hau wow hau mrrr…Hau wooooow hau ham mrrr. Hau www hau bow hau. (traducere: Hm…Nu tin minte ca Maica Teresa sa fii aparut in Legally Blonde…altfel nu inteleg de ce l-ai urmarit de 27 de ori! Cat despre mine, o sa ma rezum la a fi originala. Bineinteles ca Bruiser al lui Elle, Tinkerbell al lui Paris sau Lola a lui Hillary, toti acesti chihuahua sunt specimene care ne fac mandrie ca rasa, dar totusi…stilul nu se poate invata. Il ai, ca mine, sau nu – iar in cazul lor e un mare nu.)

Reporter: Unde va vedeti peste un an?

Ina: Ma vad jucandu-ma cu Lily cu mingea, iar pe ea o vad cu acea sclipire in ochi care arata toata admiratia si recunostinta pe care mi le poarta! Adora sa ne jucam impreuna. E asa de fericita cand o alerg cu mingea prin casa!

Lily: Hau wow wuf. puff rrrrrr hau. wow wow hau. mrrr hau hau? (traducere: Ina va fi, ca de obicei, in genunchi in fata mea, rugandu-ma sa-i dau mingea. Nu inteleg de ce continuam tot teatrul asta: in fiecare zi ma fugareste prin camera cu mingea, iar atunci cand, din politete, o iau in bot, mi-o trage si o luam de la capat. Cand o vad atat de lipsita de imaginatie mi se ridica blanita pe ceafa. Dar va intreb: am de ales?)

Reporter: O ultima intrebare: vreti sa le transmiteti ceva cititorilor?

Ina: Ii salutam pe toti si speram sa fie alaturi de noi de acum incolo in marea noastra aventura.

Lily: Hau wow hau hau rrrr grrrrr…(traducere: Ceva e putred cu traducerea asta. Am o banuiala ca mi-au distorsionat vorbele. "E doar un caine prost, nu?! N-o sa se prinda ea!" Mai vedem noi…cine latra la urma latra mai bine!)

6 comentarii:

laura spunea...

cute! :)

Gabriela L. spunea...

How lovely :)

ChriSmilla spunea...

mrrrau-uau-rrr-au (zise Smilla pe caineste :p)

foarte dragut, foarte roz, imi place numele "Loving Lily"!!

I love you girls >:D<

Ina & Lily spunea...

laura & gabriela l.,

lily says thaaaanx! (ea a ales template-ul) ;)

chrismilla,

we love you toooo! :*:*

Roxy spunea...

Buna Ina si Lily!

si eu imi doresc foarte mult un chihuahua mic si dragalas, dar nu prea stiu de unde pot sa`mi cumpar, am tot vazut pe diferite site-uri, dar nu stiu daca sa am incredere sau nu. Daca poti sa imi lasa o adresa de mail sau un ID sa putem vorbi pe mess.. ar fii super!

Va puup:*

Ina si Lily spunea...

Roxy:

Cu scuzele de rigoare ca iti raspund atat de tarziu (blogul asta a fost un proiect de facultate si in momentul in care am incheiat cursul respectiv l-am abandonat in lipsa de timp), orice ai face, NU cumpara un catel de la Pet Shop Online! Sunt foarte neprofi! Printre altele, mie mi-au vandut un catel care nu fusese vaccinat (cu un carnet veterinar fals). Si nici pana in ziua de azi nu am primit contractul promis si certificatul de specificitate al rasei. Iti recomand sa alegi o crescatorie particulara mica, pe care sa o poti vizita in prealabil.

Mult succes!