6 aprilie 2008

Chihuahua - inceputul

Ok, deci te-ai decis. Vrei un pui de Chihuahua, nu doar pentru ca Paris are unul, sau pentru ca este chic, ci pentru ca animalutul este alegerea perfecta pentru tine si stilul tau de viata.


De unde poti cumpara un pui de Chihuahua? Un simplu Google search iti gaseste zeci de pet shop-uri online, care se intrec in promisiuni de Chihuahua mini, toy, mini-toy si multe alte asemenea aberatii. Nu exista asa ceva. Chihuahua este, prin definitie, o rasa de caini de talie mica (cea mai mica din lume, de fapt) si nu exista varietati mini, toy sau orice alta denumire care sa sugereze dimeniuni cat mai liliputane. Iti recomand, asadar, sa eviti pet shop-urile care pun foarte mare accent pe dimeniuni. Acesta nu este decat un indicator al superficialitatii cu care acestea trateaza animalele.


Desi cele mai multe pet shop-uri par serioase, iti sugerez sa ai cele mai mari retineri. Pet shop-ul de unde am cumparat-o eu pe Lily, Pet Shop Online, se mandreste cu faptul ca e cel mai popular din Romania si ca aduce cainii numai din canise din strainatate, pentru a le asigura astfel calitatea deosebita. Doar ca intre serviciile pe care le promit (contra pretului destul de piperat) si realitate, este o diferenta destul de mare.


Pe mine m-au nemultumit, de exemplu, urmatoarele:


  1. Mi s-a promis ca catelul are 7 saptamani, ca vine cu primul vaccin facut si carnet de sanatate. Cand am dus-o pe Lily pentru prima data la veterinar, am aflat ca avea doar 5 saptamani si ca nu avea cum sa fie vaccinata. Asta deoarece primul vaccin se face la 6 saptamani, si orice vaccin inainte de aceasta data ar fi fatal puiului. Cat despre asa-zisul “carnet de sanatate” era o simpla foaie volanta, de a carei autenticitate inca am mari indoieli.
  2. Trebuia ca, odata cu Lily, sa primesc un certificat de specificitate a rasei, precum si un contract. Cand am luat-o pe Lily, femeia care mi-a adus-o mi-a spus ca au ramas fara cerneala la imprimanta, dar ca o sa le primesc ulterior. Nici in ziua de azi, dupa multe telefoane si mesaje trimise sefului de filiala din Romania a pet-shop-ului, nu am vazut inca acele acte.
  3. Mi s-a promis livrare gratuita la domiciliu, doar ca in ziua in care trebuia sa soseasca catelul, am fost sunata si informata ca, daca o vreau pe Lily chiar la domiciliu, va mai trebui sa adaug 300 de lei la pretul initial. Sau altfel trebuia sa vin eu la celalalt capat al orasului. Minunat, nu?
  4. Am stabilit initial ca voi achita pretul cumpararii cainelui in euro, la cursul din ziua respectiva. Inutil sa va spun ca nu am platit-o la cursul din acea zi, ci la cel stabilit de ei (in functie de ce anume, n-am inteles prea bine, era seara, era frig si tarziu si n-aveam de gand sa plec acasa fara Lily)

Acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care ti-as sugera sa eviti cumpararea puiului de la un pet-shop online, oricat de “sigur” si “serios” iti va parea acesta.


Recomandarea mea este simpla: o crescatorie particulara, pe care sa o si vizitezi in prealabil. Cu ocazia asta vei vedea cum sunt tratate animalele, cat spatiu au, cum sunt ingijite, daca sunt sanatoase sau nu.


A, inca un mic detaliu inainte sa trecem la partea urmatoare. Pretul. Un pui de Chihuahua costa intre 300 si 1000 de euro, niciodata mai putin. Pentru 200-250 de euro (sau mai putin) vei obtine, in cel mai fericit caz, o corcitura de Chihuahua cu pechinez sau cine stie ce alta surpriza. Un Chihuahua obisnuit este 350 de euro, in timp ce pentru 800 de euro sau mai mult primesti un caine cu Pedigree (cu parinti campioni), sau unul pentru expozitii si concursuri.


Ce trebuie sa cumperi inainte de a aduce puiutul acasa:

  1. pat pads (sau scutece pentru animale) (intre 1.5 si 3 lei bucata)
  2. patut/cos ( intre 75 si 500 de lei, in functie de gusturi, marimi etc.)
  3. mancare (recomand Royal Canine Starter, 22 de lei kilogramul, sau Hill’s Puppy, 18 lei kilogramul)
  4. boluri (doua: unul pentru apa, unul pentru mancare – intre 14 si 90 de lei in functie de material (plastic sau inox), marime etc)
  5. jucarii (de la 4 la 30 de lei)
  6. geanta de transport (iti va usura vizitele la veterinar din primele saptamani si costa cam 80 de lei)
  7. solutie de vanilie (din aceea pentru gatit, este extreme de utila atunci cand catelul face pipi pe covor, iti explic mai tarziu cum si de ce)

Cele mai avantajoase preturi le-am gasit la pet-shop-ul pentruanimale, dar poti sa incerci si la Animax sau la orice alt pet shop ai in zona.


Dupa o perioada, va trebui sa mai achizitionezi alte cateva obiecte ultile, cum ar fi:

  1. un spray amar, cu care sa sprayezi prizele, cablurile si orice altceva nu vrei sa roada catelul (aproximativ 20 de lei)
  2. un ham mic (cam 30 de lei)
  3. o lesa mica (intre 25 si 80 de lei)
  4. perie de par
  5. sampon pentru caini
  6. haniute de vreme rea

De acum nu iti mai ramane decat sa te bucuri de puiutul tau! :D


In urmatorul post voi vorbi despre alimentatia unui pui de Chihuahua in primele saptamani si apoi in primele luni de viata.

9 comentarii:

A-30-something spunea...

Cata lipsa de profesionalism din partea pet-shop-ului!!! De ce nu ii reclami la OPC? Merita sa fie un pic scuturati!

Ina si Lily spunea...

inca mai am rabdare, asta le-am spus si in ultimul mail trimis. dupa care o sa trec la contra-atac: o sa le fac o anti-reclama atat de naspa (ghinionul lor ca am si acces la media) incat sa nu mai repete tipul asta de comportament fata de alti consumatori.

Anonim spunea...

pana la urma cat d mare creste un chihuahua?vreau sa imi iau unul dar am vazut p youtube niste chihuahua care arata ca niste maidanezi.d fapt nu am vazut nici unul micut,toti cam cat un bishon..sau chiar mai mare...

Anonim spunea...

un caine de buzunar creste sau ramane mic?

Anonim spunea...

si eu vreau sa imi cumpar unchihuahua alb dar nu stiu de unde

Anonim spunea...

vreau si eu un catel de chihuahua...dar nu.mi permit, il hranesc cu mancare speciala, il tin in casa, fac tot posibilul, dar maicamea a spus ca daca a decedat taicamio chiar nu.si permite sa.mi ia un catel...daca doreste cineva sa.mi dea spre adoptare sau i s.a fakt mila, il primesc cu mare placere...va multumesc...va rog ganditi.va.
ma gasi.ti pe id.ul:scumpika_bombonika98@yahoo.com

Anonim spunea...

Te superi daca ma adaugi la prieteni in lista de yahoo,desigur daca ai cont.Sau poti tu sa-mi dai Id-ul tau.Vreau sa te intreb cate ceva.Multumesc.
Add me:
vic_lovedogs@yahoo.com

ella spunea...

Draga mea acum ne poti spune si noua de unde putem cumpara un chihuahua?caut de 2 luni sunt in Bucuresti si nu gasesc un loc de incredere.Multumesc anticipat, ellaa21@yahoo.com

Ina si Lily spunea...

Draga Ella,

Asa cum ii spuneam si altei cititoare care mi-a pus aceeasi intrebare, orice ai face, NU cumpara un catel de la Pet Shop Online, care mai au si site-ul Catei-de-vanzare. Sunt foarte neprofi! Printre altele, mie mi-au vandut un catel care nu fusese vaccinat (cu un carnet veterinar fals). Si, desi trebuia sa primesc un contractul si un certificat de specificitate al rasei, nu le-am vazut nici pana in ziua de azi. Iti recomand sa alegi o crescatorie particulara, pe care sa o poti vizita in prealabil, ca sa vezi in ce conditii sunt tinuti cateii si cum arata la maturitate. Imi pare rau ca nu te pot ajuta cu un nume concret, dar dupa ce am luat-o pe Lily nu m-am mai interesat de crescatorii.

Mult succes!